Maitrey

Aproape am sărutat-o astăzi după-amiază, singuri noi doi în odaie. Am făcut eforturi
să n-o îmbrăţişez, într-atît era de excitată ea şi atît de înnebunit eu. M-am mulţumit să-i
strîng şi să-i muşc braţul. Mai mult n-am vrut. Mi-e teamă, mi-e spaimă de mine. (Notă.
Maitreyi n-a fost o clipă excitată, cum credeam eu. O turbura numai atitudinea mea. Ea
voise să se joace, iar eu ajunsesem mult mai departe.)
Maitreyi e o fată rară; dar soţie nu va fi tot atît de mediocră ca oricare alta?
A venit mai tîrziu, spre seară, cu acel admirabil şal stacojiu, care o lasă aproape
goală şi îi vădeşte sînii bruni într-o paloare ucigător de turburătoare. Ştiu că a îmbrăcat
acest costum obscen şi fermecător pentru mine; inginerul e absent, altminteri n-ar fi
avut curajul să-l îmbrace. (Notă. De fapt, nu era decît un costum de Rajputana, care se
poartă de-a dreptul pe trup, nu peste pieptar, cum e obiceiul în Bengal.)
Maitreyi vine mereu în camera mea, vine fără nici un motiv şi întotdeauna
insinuează sau provoacă. Pasiunea o face frumoasă. Senzual, carnal, e peste fire de
ispititoare. Fac eforturi ca să o judec hidoasă, grasă, urît mirositoare şi să mă pot stăpîni.
E un fel de «meditaţie prin imagini contrarii» ceea ce încerc eu. Adevărul este că nervii
mi se consumă inutil, şi, de fapt, nu înţeleg încă nimic precis. Ce vor cu mine?